SURPLUS - TERORIZATI IN A FI CONSUMATORI

Documentarul Surplus - terorizati sa devenim consumatori (Surplus: Terrorized Into Being Consumers) este un film suedez realizat in anul 2003 de catre regizorul Erik Gandini si editorul Johan Söderberg, despre stimularea aberanta a consumului, despre globalizare, despre saracie si goana dupa profit a corporatiilor mondiale, despre imensele diferente sociale din lumea in care traim. Trecand peste unele accente politice cu tenta comunista si peste apologia violentei, filmul prezinta cruda realitate a zilelor noastre intr-o maniera cat mai socanta.

Traim intr-o lume in care 2% din populatie detine peste 50% din bogatiile planetei. Incluzand intre aceste bogatii si mass media, aceasta patura de asa zise "elite", in realitate niste indivizi bolnavi psihic, obsedati dupa bani si putere, transmite mesaje micinoase si demagogice prin care ar vrea sa ne faca sa credem ca motivul crizei actuale este lipsa de resurse si nu totala acaparare a lor de catre acesti parveniti. Din pacate multi dintre noi suntem prinsi in acest mecanism sclavagist al dorintei nechibzuite de a avea si consuma tot mai multe bunuri si in consecinta a nevoii de a munci tot mai mult timp pentru a obtine banii necesari pentru a achizitiona aceste bunuri sau pentru a plati neperformantele credite cu care au fost achitate.

Cateva cuvinte despre Hrana nu Bombe

Actiunea ce poarta numele de Hrana nu Bombe NU inseamna doar "dat de mancare la oamenii saraci, oamenii strazii etc". Este o forma de protest impotriva capitalismului, impotriva militarismului si implicit impotriva violentei (a se retine ca VIOLENTA presupune vatamarea unei FIINTE, nu a unui obiect, prin urmare, violenti sunt cei ce pornesc razboaie in numele pacii, violenti sunt cei ce se hranesc cu cadavre, violenti sunt toti cei ce folosesc militarismul pentru a proteja democratia capitalista, violenta este politia care foloseste forta pentru a pastra intacta o societate consumerista si care, in loc sa fie "in slujba cetatenilor", isi asuma rolul de dictator suprem in fata caruia nu pot fi aduse argumente de nici un fel). Hrana nu Bombe este o actiune anti-fascista, anti-capitalista, anti-militarista. Mancare poate da oamenilor saraci si biserica, dar nu despre asta este vorba. Nu se rezuma totul la a hrani o data la cateva luni cativa oameni saraci care in restul timpului mor de foame, nu se rezuma totul la impacarea constiintelor celor implicati in actiune. Poate mult mai importanta decat mancarea este intentia de a trezi constiinte si de a solidariza cu oamenii cei mai ostracizati de o societate exclusivista. Hrana nu Bombe este un PROTEST nu o actiune de caritate. Hrana nu bombe inseamna solidaritate. Hrana nu bombe lupta pentru o lume lipsita de discriminare bazata pe statut social sau pe oricare alt criteriu, pentru o lume in care hrana este disponibila oricui, nu irosita pe alimentatia animalelor ce urmeaza sa fie macelarite pentru bunastarea burtilor capitaliste. Zone imense din America de Sud sunt cultivate cu plante furajere, ce au ca scop hranirea animalelor din fermele industriale din Europa de Vest, in contextul in care in America de Sud o buna parte a populatiei moare de foame pentru ca nu i se permite sa isi cultive pamantul din fata casei, acest pamant fiind inhatat de capitalistii mentionati mai sus. Nu exista nici o scuza si nici o explicatie plauzibila pentru foametea globala. Totul este dictat de sistemul capitalist, impotriva caruia trebuie dusa o lupta sustinuta.
Orice fiinta ar trebui sa realizeze ca ce se intampla in momentul de fata cu distributia hranei pe planeta nu este normal si uman si singura solutie este protestul impotriva acestui sistem hapsan si discriminator prin orice mijloace posibile.

Anti-consumerism postmodern

“Postmodernitatea deplaseazã accentul de la finalitate la mijloacele de actiune. Nu mai conteazã “de ce?”, sau “în ce scop?”, ci “cum?”, sau “în ce fel?”.”

Daca autoritatea de orice tip a reusit sa inregimenteze, sa controleze, sa supuna o buna parte a populatiei planetei, prin mijloace subversive si mesaje subliminale, tragem concluzia ca autoritatea nu poate fi de factura pozitiva atat timp cat se foloseste de practici negative pentru a obtine rezultatele dorite.

Distrugerea autoritatii nu poate fi vazuta ca un scop pentru ca asta ar duce doar la slabirea mijloacelor reale de actiune. Nu este relevant daca si in cat timp se va realiza aceasta abolire a autoritatii, importanta este clipa de fata si actiunea directa care o insoteste.

Dintr-o perspectiva cat se poate de realista, distrugerea, anihilarea sau suprimarea unor mecanisme precum consumerismul & autoritatea, reprezentate de entitati precum corporatiile gigant si statul cu fortele sale de represiune, nu este posibila. Tocmai de aceea accentul trebuie pus pe “cum?” sau “in ce fel?” si nu pe scop si finalitate intrucat aceste mecanisme functioneaza datorita maselor si prin ele isi realizeaza scopurile. Prin urmare, importanta este actiunea reala si tangibila pe care o poate intreprinde fara nici un efort orice individ.

Nu se poate vorbi de o dictare sau o limitare a posibilitatii sau libertatii de alegere, aici fiind vorba de mijloace posibile de opozitie, de revolta, de solutionare.
Trebuie mers pana la radacina problemei pentru a reusi o incercare de atac sau de solutionare a ei. Si atunci, daca recunoastem si realizam cat se poate de constient imposibilitatea unei lupte cu corporatiile si cu atat mai putin a distrugerii acestora, trebuie sa ne repozitionam gandirea pentru a cauta mijloacele de opozitie ramase.

Concluzia fireasca si poate chiar unica, este incercarea de limitare a consumului. Daca este evident ca giganti precum coca-cola sau mcdonalds nu vor disparea niciodata, si nu isi vor inceta niciodata exploatarea si controlul maselor, atunci solutia cea mai simpla este non-consumul, pentru ca indiferent de nivelul eficientei acestei solutii, considerat insignifiant de multi oameni, non-consumul nu sporeste sansele corporatiilor de a domina si mai mult lumea decat o domina deja, ba mai mult, scade aceste sanse, exponential cu numarul indivizilor care renunta la ideea conform careia, fiind vorba de o corporatie prea mare, o sticla sau un hamburger in minus nu va schimba nimic.